După ce a avut o cădere de 41% a profitului net, compania Aerostar, care asigură mentenanță pentru avioane Boeing 737 și Airbus A320, acordă și un dividend cu randament scăzut. Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Aerostar Bacău (ARS) a aprobat propunerea Consiliului de Administrație pentru acordarea unui dividend brut de 0,1200 lei/acțiune, cu dată a plății 22 iunie. Suma repartizată se ridică la 18,27 milioane lei.
Raportat la ultimul preț, de 4,6800 lei/acțiune, titlurile societății, care este furnizor autorizat din lanțul global de furnizare Raytheon pentru sistemele Patriot, conferă acționarilor un randament net de 2,44%.