Primarul municipiului Bacău, Lucian Viziteu, vrea să emită obligațiuni municipale pentru refinanțarea tuturor datoriilor ale orașului, a anunțat acesta pe Facebook. El va propune soluția consiliului local pentru emiterea unei hotărâri în acest sens. Ar fi pentru prima oară când Bacăul s-ar finanța astfel, o soluție folosită în trecut și de București.

Emisia de obligațiuni ar urma să se facă pe Bursa de Valori București. ”Este cea mai transparentă și cea mai convenabilă opțiune, atât pentru municipalitate cât și pentru cei care doresc să cumpere aceste obligațiuni – adică românii. Procedura este transparentă și avizată de ASF, nu un credit negociat de un primar sau de un consiliul local cu o bancă. Alți primari au acționat astfel, însă eu vreau să apelăm la soluția cea mai transparentă”, a scris primarul.

”Emiterea de obligațiuni va ajuta atât primăria cât și cetățenii: primăria va avea în primii ani fonduri importante la dispoziție, iar românii vor putea cumpăra obligațiunile la o dobândă de aproximativ 3 ori mai mare decât le oferă banca la depozite. În plus, dobânzile din astfel de operațiuni nu vor fi impozitate”, a mai spus Viziteu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.