UMB, cel mai puternic drumar din România, a câștigat contractul pentru construcția unui nou lot al A7 Autostrada Moldovei, respectiv Lotul 1 Săucești – Trifești cu o lungime de 30,3 kilometri de pe tronsonul Bacău – Pașcani. Contractul are o valoare de 1,63 miliarde lei, este finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar constructorul are la dispoziție 30 de luni, astfel că lotul ar trebui să fie gata în iunie 2025.

Contractul include constructia a 34 de poduri și pasaje dar și a unui viaduct de o complexitate tehnica ridicata (567 metri) și poate fi semnat după 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații, au transmis președintele Companiei de Drumuri, Cristian Pistol, și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Pentru Lotul 1 Săucești – Trifești au depus oferte 7 constructori și asocieri din Romania, Turcia și Ucraina.

Constructorul băcăuan are șanse mari să lucreze pe toate șantierele de la Buzău până la Pașcani, spune Asociatia Pro Infrastructura, ceea ce ar însemna garanția respectării bornei PNRR, august 2026, și chiar șanse de a devansa termenele. Astfel, compania românească ar construi 10 dintre cele 13 loturi ale A7. Evident, toate acestea depind de mulți factori, printre care contestațiile, răspunsurile comisiei de evaluare din CNAIR și viteza cu care statul își face treaba la exproprieri, avize și autorizații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.