În ultimele 24 de ore, autoritățile au raportat 681 de cazuri noi de infectare cu coronavirus din peste 31.000 de teste. În același interval, 91 de decese au fost înregistrate, ceea ce duce bilanțul negru al pandemiei la 29.662 de morți.

Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.677. Dintre acestea, 716 sunt internate la ATI.

Toate județele sunt în scenariul verde.

Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.072.972 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.027.412 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 681 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

În intervalul 17.05.2021 (10:00) – 18.05.2021 (10:00) au fost raportate 91 de decese (51 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.677. Dintre acestea, 716 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.671.661 de  teste RT-PCR și 1.050.078 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.634 de teste RT-PCR (11.119 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.515 la cerere) și 11.517 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 12.780 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.198 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.612 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.107 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.556 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.