La șase luni după primirea celei de-a doua doze ale vaccinului anti-Covid Pfizer, multe dintre persoanele care au fost imunizate nu mai prezintă anticorpi induși de acest ser care să poată neutraliza imediat variantele de coronavirus care provoacă îngrijorare, relatează Reuters.

Cercetătorii au analizat mostre de sânge de la 46 adulți sănătoși, în mare parte tineri sau de vârstă mijlocie, după ce au primit cele două doze și încă o dată după șase luni de la a doua doză.

”Studiul nostru arată că vaccinarea cu vaccinul Pfizer-BioNtech induce niveluri mari de anticorpi neutralizanți împotriva variantei originale, dar nivelurile scad de aproape 10 ori la șapte luni”, după doza inițială, au spus Bali Pulendran de la Universitatea Stanford și Mehul Suthar de la Emory University într-un email.

La aproximativ jumătate din toți subiecții, anticorpii neutralizanți care pot bloca infecția împotriva variantelor de coronavirus precum Delta, Beta și Miu au fost nedetectabili la șase luni după a doua doză, a raportat joi echipa lor pe bioRxiv, înainte de evaluarea inter pares.

Anticorpii neutralizanți nu sunt singura apărare a sistemului imunitar împotriva virusului.

Totuși, aceștia „sunt extrem de importanți în protejarea împotriva infecției cu SARS-CoV-2”, au spus Pulendran și Suthar. Aceste constatări sugerează ca administrarea unei doze de rapel la aproximativ 6 până la 7 luni de la imunizarea inițiala va spori probabil protecția împotriva SARS-CoV-2 și a variantelor sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.