O comisie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a anunțat miercuri condiţiile prealabile pentru folosirea „paşaportului Covid”.

Utilizarea acestui „paşaport Covid”, care ar ridica parţial restricţiile legate de COVID-19 pentru deţinătorii documentului, „depinde de certitudini bine stabilite pe subiectul riscurilor medicale implicate”, a subliniat comisia de afaceri juridice a APCE într-un proiect de rezoluţie aprobat cu unanimitate, pe baza unui raport elaborat de parlamentarul elveţian Damien Cottier, conform Agerpres.

Comisia a enunţat o serie de chestiuni care ar trebui să fie abordate pentru ca astfel de documente să nu fie discriminatorii, menţinând în acelaşi timp o protecţie eficientă împotriva propagării COVID-19.

Conform raportului, documentul ar urma să conţină categoriile distincte:
– persoanele care au fost vaccinate contra COVID-19,
– persoanele care s-au vindecat de această boală
– persoanele testate negativ la COVID-19.

De asemenea, orice relaxare a restricţiilor acordată pe baza documentului ar trebui să fie conformă cu riscul de transmitere pentru aceste grupuri diferite, ţinând cont şi de situaţia epidemiologică din ţara vizată.

Orice sistem de „paşaport Covid” ar trebui să fie strict limitat ca durată, pentru a răspunde nevoilor legate de situaţia actuală a sănătăţii.

Comisia APCE reaminteşte că scopul ”paşaportului COVID” nu este de a face vaccinarea obligatorie. Raportul va fi examinat de APCE în sesiunea sa plenară din 21-24 iunie.

Negocierile asupra certificatului sanitar european pentru COVID-19 au fost reluate reluat marţi între eurodeputaţi şi statele UE, iar discuţiile au loc sub presiunea timpului, dată fiind ţinta ca acest document să devină operaţional până la sfârşitul lunii iunie, a scris AFP.

Obiectivul acestui certificat este de a stabili un cadru armonizat care să faciliteze libera circulaţie în interiorul UE în sezonul turistic estival, unele state membre lucrând deja la soluţii proprii de acest fel fără să mai aştepte un acord european.

Documentul, denumit „certificat verde digital” european, trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-Covid-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus.

Mai multe divergenţe nu au permis însă până în prezent un acord între Parlamentul European şi Consiliul UE, ce reuneşte statele membre. De exemplu, Parlamentul European cere ca testele PCR să fie gratuite, adică să fie suportate de statele membre, ceea ce multe dintre acestea refuză. Un alt punct de dezacord este cererea eurodeputaţilor să se garanteze că titularii certificatului nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.