Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat, joi, în jurul orei 01.00, în afara localităţii Cleja, un conducător auto de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2-E 85, cu viteza de 217 km/h, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat oficial, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să respecte viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulaţi şi să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo şi de trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.