Lionel Messi a susținut duminică o conferința de presă în care a anunțat despărțirea oficială de FC Barcelona. Superstarul argentinian a surprins întreaga asistență atunci când a început sa plângă precum un copil în mai multe rânduri. Au fost momente emoționante, iar lacrimi au putut fi văzute și în ochii unora dintre (foștii de-acum) coechipieri.

Lionel Messi despre despărțirea de FC Barcelona după 17 ani la cel mai înalt nivel

„Nu eram pregătit pentru asta (n.r. pentru despărțire). Toată viaţa mea a fost aici. A trebuit să-mi conving familia că vom continua aici, că aici va fi casa noastră. Viaţa noastră a fost minunată aici. Trebuie să mă despart. Mulţumesc tuturor” – Lionel Messi, după care a început să plângă precum un copil. „În ultimele zile m-am gândit mult la ce pot să spun, adevărul este că nu mă pot gândi la nimic. Este foarte dificil pentru mine, după atâţia ani. Nu sunt pregătit pentru asta şi sincer anul trecut eram convins ştiam ce voiam să spun, dar anul acesta nu este la fel, eu şi familia mea eram convinşi că vom rămâne acasă.

Eram acasă, credeam că vom rămâne aici, la Barcelona. Astăzi trebuie să spun rămas bun. După 21 de ani plec cu soţia mea, cu cei trei copii. Pot să spun că în câţiva ani vom reveni, pentru că aici este acasă. Respect mult acest club şi vreau să le spun tuturor celor de aici, mulţumesc, am trăit multe experienţe frumoase. Tot ce am trăit m-a făcut să cresc, m-a făcut persoana care sunt astăzi. Sunt recunoscător pentru afecţiunea care mi s-a arătat aici. Nu mi-am imaginat nicIodată că va trebui să spun rămas bun. Părăsesc acest club acum fără să-i fi văzut pe fani un an şi jumătate. Însă aşa a trebuit să fie. Sunt foarte recunoscător pentru iubirea pe care mi-aţi arătat-o toţi aceşti ani” – Lionel Messi, după care a început din nou să plângă.

„PSG este o posibilitate, dar în acest moment nu am nicio înţelegere cu nimeni. După apariţia comunicatului, am primit multe telefoane, sunt interesate multe cluburi. În acest moment nu există ceva finalizat, dar discutăm” a spus Lionel Messi.

„Este cel mai dificil moment din cariera mea. Am trăit momente grele, înfrângeri… Dar a doua zi reveneai la antrenament, aveai şansa revanşei. Azi nu există cale de întoarcere, este ceva final. Acum începe altă poveste. Este un moment foarte dificil. Sunt foarte trist pentru că plec de la clubul pe care îl iubesc într-un moment neaşteptat. Anul trecut voiam să plec, anul acesta nu” a continuat Messi.

A renunțat la 50% din salariu pentru a rămâne la FC Barcelona

„Am făcut tot ce am putut pentru a rămâne şi nu a fost posibil. Renunţasem la 50% din salariu, apoi nu mi s-a mai cerut nimic. Ceea ce s-a spus ulterior, că mi s-a mai cerut 30% este minciună. Nu este adevărat” a spus Lionel Messi.

În vârstă de 34 de ani, Messi va pleca de la FC Barcelona după 17 ani în care a jucat la cel mai înalt nivel pentru gruparea catalană. În total, argentinianul a bifat 776 de meciuri în tricoul blau-grana și a câștigat 35 de trofee.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.